
-
Recent a fost aprobat ordonanţa de urgenţă pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, un program de ajutor intitulat: Programul Mihail Kogălniceanu.
-
Program sprijină IMM-urile în dezvoltarea şi susţinerea investiţiilor şi crearea, menţinerea locurilor de muncă, totodată oferă o subvenţie parţială în cazul unui credit de la bancă care se supune garanţiei de stat.
-
Programul are un buget pentru min. 4000 de beneficiari pentru anul 2011, urmând ca în următorii ani numărul beneficiarilor să se tripleze.
-
Câteva dintre condiţiile de finanţare sunt următoarele: să nu fie în procedura de insolvenţă, să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanţe sau cu Ministerul Economiei, să nu figureze cu credite restante, etc.
Nu sunt eligibile următoarele activităţi: de intermedieri financiare, tranzacţiile imobiliare, asigurările, cele de producţie armament, alcool, tutun, cele de comercializare tutun, etc.
- Detalii şi condiţii la: Departamentul de Programe de Finanţare – Materal Group

ro.materal.eu
Comments on this entry are closed.